Paharul este mai mult decat un simplu suport care te ajuta sa te bucuri de vinul preferat, de el depinde in mare masura experienta ta in degustarea si savurarea unui vin.

Te-ai intrebat vreodata de ce exista mai multe tipuri de pahare, fiecare destinat unui anumit tip de vin sau bautura? Nu este vorba doar de o chestiune estetica sau de cantitatea recomandata pentru servire, ci si despre felul in care se deschid aromele unul vin. Cu alte cuvinte, doar cu paharul potrivit un vin isi poate arata adevarata valoare.

Pentru ca este un element atat de important in degustarea si savurarea unui vin si a oricarei alte bauturi, iti aratam mai jos tot ce trebuie sa stii pentru a alege paharele potrivite atat cand te bucuri de unul singur de vin, cat si atunci cand ai musafiri si vrei sa-i impresionezi cu o prezentare ca la carte.

De ce este important sa servim vinul in paharul potrivit?

Fiecare tip si soi de vin are o structura diferita, iar paharele destinate lor sunt concepute in asa fel incat sa evidentieze cat mai bine aromele si notele sale. Forma si deschiderea paharului joaca un rol important in ceea ce priveste gustul unui vin. Nu o spunem doar noi, ci si un studiu realizat in  2015 de un grup de cercetatori din Japonia, care a evidentiat ca gustul vinului este diferit in functie de paharul cu care il servesti.

Insa nu este neaparata nevoie ca un studiu sa confirme acest lucru, diferenta o poti sesiza chiar si tu, degustand acelasi vin dintr-un pahar clasic de apa si din unul special destinat lui. Vei observa ca gustul si experienta intreaga sunt net superioare cand gusti vinul dintr-un pahar conceput pentru tipul si soiul lui.

Odata ce vei gusta vinurile din paharele potrivite, iti garantam ca nu vei mai trata niciodata cu indiferenta acest aspect. Iti explicam mai jos tot ce trebuie sa stii despre alegerea paharului in functie de vinul pe care il bei.

Cate tipuri de pahare exista?

Fiecare bautura trebuie servita intr-un pahar destinat ei. Dupa acest criteriu avem, in mare, urmatoarele tipuri de pahare:

  • Paharele de vin – se clasifica la randul lor in diferite tipuri, pe care le vom explica pe larg mai jos
  • Paharul de sampanie –  are forma de lalea (flute) si capacitatea de 200 de mililitri
  • Paharul collins – este inalt si utilizat pentru băuturi răcoritoare, sucuri alcoolice si sucuri exotice. Capacitatea sa este, de obicei, de 400 de mililitri
  • Paharul hurricane – este inalt si folosit, de obicei, pentru bauturi exotice si frappe-uri. Dimensiunea sa este, de obicei, de 450 de mililitri
  • Paharul highball – se foloseste pentru bauturi mixte, de tipul ginului tonic si are o capacitate cuprinsa intre 250 si 350 de mililitri
  • Paharul de cocktail – are forma de  triunghi cu o tulpina lunga si se foloseste pentru cocktailuri precum Martini, motiv pentru care mai este cunoscut is sub numele de pahar de Martini. Capacitatea sa este, de obicei, cuprinsa intre 115 ml – 350 de mililitri
  • Pahar coupette – este ca un pahar de cocktail, insa mai mare si cu o forma rotunjita. Are o capacitate tipica de 350 de mililitri si este folosit in general pentru cocktailul Margarita sau alte cocktailuri exotice.
  • Paharul de brandy – dupa cum o dovedeste si numele sau, este destinat coniacului. Are o capacitate tipica de 350 de mililitri
  • Paharul de whiskey – este larg si se subtiaza usor spre fund si are o dimensiune tipica de 180 de mililitri
  • Paharul sherry – destinat bauturilor aperitiv – vin de Porto, sherry, lichior. Are o capacitate de 120 de mililitri
  • Paharul Cordial/Shot –  pahar mic de 60/50 de mililitri, folosit pentru liquor-urilor digestive, de dupa masa sau pentru shoturi de vodka, whiskey etc.

Cum alegem paharul pentru vin?

Un prim criteriu este materialul si aspectul lui. Vinul trebuie baut din pahar transparente si fara model. Alege pahare din sticla clara si evita materialele colorate, paharele cu diverse modele si aplicatii sau cele plate. Culoarea, nuantele subtile si limpezimea sunt particularitati importante ale unui vin si, cu siguranta, nu-ti doresti ca ele sa fie afectate de aspectul paharului.

Un alt criteriu important este dimensiunea. Un pahar de vin trebuie sa fie suficient de mare incat sa permita rotirea lui fara sa se verse. Rotirea inlesneste eliberarea aromelor si arata densitatea vinului, dupa cum explicam in acest articol despre degustarea vinului. Paharele de vin au, de obicei, o capacitate de circa 450 de mililitri, tocmai pentru a putea roti vinul in ele. De obice, paharele de vin rosu sunt de dimensiuni mai mari decat cele pentru vin alb, iar cele pentru vinuri dulci sunt mai mici.

Paharele de vin trebuie sa aiba picior, pentru a-si pastra temperatura potrivita de servire. Ele se tin de picior si niciodata de cupa, pentru ca de la caldura mainilor se va incalzi si vinul.

Forma cupei difera in functie de vin, insa regula generala este ca ea sa fie mai ingusta la deschidere, pentru ca atunci cand rotesti vinul in pahar pentru a-i simti aromele, ele sa nu se risipeasca prea mult in exterior.

In ce pahare se serveste vinul rosu?

Vinul rosu isi arata adevarata valoare in pahare mari, cu picior, o cupa adanca, rotunda si ampla, si o deschidere mai ingusta decat pantecul. In pahar se toarna vin pana in zona in care diametrul cupei este cel mai mare. Are o inaltime de peste 20 de cm si o capacitate de circa 500 de ml. Mai jos poti vedea cateva modele de pahare de vin rosu:

pahar vin rosu 1pahar vin rosu 2pahar vin rosu 3

In ce pahare se serveste vinul alb?

Paharele de vin alb au picior, forma de lalea, cu gatul putin mai ingust decat pantecul si cu o cupa mai putin ampla decat cea a paharelor pentru vin rosu. Dimensiunea este mai mica decat in cazul paharelor pentru vin rosu, pentru ca vinurile albe sunt destinate servirii la o temperatura mai mica si nu trebuie sa se incalzesca in pahar. Inaltimea lor este de peste 20 de cm, capacitatea de circa 350 de ml si trebuie neaparat tinute de picior pentru a nu se incalzi vinul.

pahar vin alb 1pahar vin alb 2pahar vin alb 3

Pahare pentru sampanie

Sunt inguste, piciorul este mai putin inalt decat in cazul celorlalte pahare, deoarece compenseaza inaltimea in cupa. Li se mai spune si pahare tip flute. Au in general o capacitate de circa 200-220 de mililitri. Sampania se serveste in astfel de pahare pentru a mentine efervescentei ei.

pahare sampanie 1pahare sampanie 2pahar sampanie

Pahare pentru vinul dulce: Servite la desert

Vinul dulce, servit la desert, se bea din pahare cu o cupa mica si o capacitate mai mica, de maximum 250 de ml. Au forma de lalea, gandita pentru a pastra in interior aromele si esentele lui. Acelasi tip de pahar poate fi folosit si pentru servirea vinului rose.

pahar vin desertpahar vin desert pahar vin de desert

Cum aranjam paharele la masa? – Reguli de baza

La mese festive nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii, nici aspectul mesei si nici asezarea paharelor. Regula generala ce trebuie urmata la o masa formala este ca paharele sa fie asezate in fata farfuriei, in partea dreapta, primul pahar fiind asezat chiar in dreptul cutitului.

Paharele se amplaseaza in fata in ordinea urmatoare: paharul pentru apa, apoi in dreapta sa cel pentru vin alb, urmat de paharul pentru vin rosu si apoi cel pentru vinul desert/paharul de brandy sau paharul destinat bauturile digestive.

Stiai aceste reguli de servire a vinului? Ai tinut cont de ele pana acum?  

Sursa foto: Creative Commons, Pinterest

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin faptul că sunteți de acord să acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră de cookie-uri.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați un site Web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile Cookie personale aici.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

Pentru a utiliza acest site web, folosim următoarele cookie-uri tehnice necesare
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Utilizăm WooCommerce ca sistem de vanzare. Pentru procesarea cartului și comenzii vor fi stocate 2 cookie-uri. Aceste module cookie sunt strict necesare și nu pot fi dezactivate.
  • woocommerce_cart_hash
  • woocommerce_items_in_cart

Decline all Services
Accept all Services