Paul Fulea, administrator al S.C. Viticola S.A. Cogealac: “Lucram 200 de hectare de vita de vie, din care 150 in arenda si 50 intr-un parteneriat cu un producator de vinuri. Aproximativ 40-50% din tratatamente sunt asigurate cu produsele Syngenta, de care suntem foarte multumiti. Folosim Thiovit Jet, Topas, Affirm si Switch. Trebuie sa va precizez ca in anul 2012 cand am preluat ferma majoritatea viei avea peste 40 de ani, mai putin 40 de hectare care erau cultivate cu struguri de masa. Am luat decizia de a intra pe reconversie si avem deja doua programe implementate, unul pe 47 ha, iar celalalt pe 32 ha. De asemenea, am replantat 5 ha de struguri de masa din fonduri proprii si am inceput sa lucram la cel de-al treilea plan de reconversie pentru 11 ha. Toam­na viitoare vom intra in cel de-al patrulea program de reconversie pe 24,5 ha. Astfel, structura strugurilor va deveni 50% soiuri negre – Pinot Noir, Ca­bernet, Merlot si Feteasca Neagra si 50% soiuri albe – Sauvignon Blanc, Char­donnay, Pinot Gris si Feteasca Re­gala.

Este un program foarte ambitios, avand in vedere ca anii 2016-2017 vor fi foarte grei, pentru ca firma si-a dimensionat productia la minim 800 tone stru­guri anual, iar noi vom atinge maxim 600 tone. Va fi o perioada de austeritate, insa, in 5-6 ani ferma va produce 1.000-1.200 tone de struguri pentru vinificatie, echivalentul celor 130 ha de vie pe rod. Avand in vedere viitorul po­tential de struguri, dar si concurenta mare pe piata vanzarii strugurilor, a­cestia fiind comercializati sub pretul de productie, am luat decizia de a dezvolta si o investitie in vinificatie. Astfel, in 2015 am inceput sa investim intr-o cra­ma butique cu o capacitate de 30.000 litri, care la aceasta data este functio­na­la. In decembrie a.c. vom scoate pri­mele vinuri Sauvignon Blanc, Merlot, Ca­bernet Sauvignon Roze. Sunt vinuri seci, pentru ca ne propunem sa gustam aroma strugurelui si nu dulceata za­ha­rului. Vinurile vor fi comercializate sub denumirea zonei Crama Histria si sub brandul Mirachi.

De pe plantatia noastra se vede Ce­tatea Histria, un loc incarcat de istorie si o zona unde 70-80% din populatie este aromana. Mirachi este brandul care se adreseaza populatiei aromane, multi dintre angajatii fermei fiind din aceasta etnie. Mirachi inseamna iubire, dor, jale, un sentiment des intalnit in poeziile si cantecele aromanilor. Acesta alegere este ca o multumire si o recunostinta adusa acestui popor incercat de istorie, alaturi de care am convietuit in liniste, pace si armonie!”